Clasicul Doom a fost recreat așa cum nu l-ai mai jucat până acum

de: George Stanciu
23 07. 2018

Cu siguranță ai jucat Doom măcar o dată dacă ești pasionat de jocuri, însă sigur n-ai făcut-o în varianta de acum.

Doom are deja o vârstă, dacă e să ne uităm la anul apariției, 1993. Clasicul first person shooter e unul dintre jocurile reprezentative ale genului și, la un sfert de veac de la apariție, încă are o comunitate dedicată care lucrează la tot felul de moduri pentru joc.

Titlul e destul de maleabil din acest punct de vedere, iar asta i-a și atras pe pasionații de modding, acum ani buni. Au fost create mii de moduri pentru joc de-a lungul timpului, iar unele au fost atât de populare încât au ajuns pe compilații distribuite comercial.

Cea mai interesantă metodă de a te juca Doom ar putea fi cea creată de Dario Zubovic. Acesta a recreat clasicul cu ajutorul motorului Unity și a dat naștere proiectului 1337doom. În acest joc, ”varianta pentru hackeri” a clasicului, așa cum o numește Zubovic, va trebui să te joci într-un univers creat din artă ASCII.

În meniu găsești și meniul de dificultate, în care poți ajusta dimensiunea literelor individuale care compun universul de joc. Cu cât faci jocul mai greu, cu atât va deveni mai impractic. La nivelul de dificultate imposibil, jocul chiar pare imposibil de jucat în vreun fel, după cum poți vedea mai jos:

Jocul este distribuit gratis de către Zubovic și îl poți descărca de aici. Vei găsi variante pentru Windows, dar și pentru Linux și OS X. Pentru că jocul a fost recreat cu Unity, poți folosi și mouse-ul pentru a te mișca pe hartă, ceea ce ar trebui să facă situația ceva mai ușoară.